• Despre noi
    • Festival
    • Teatrul Ion Creangă
    • Echipa
  • Secțiuni
    • Spectacole
    • Demonstrații și Concerte
    • Instalații performative
    • Ateliere
    • Animație
    • Jocurile Copilăriei
  • Program
  • Știri
  • Parteneri
  • Bilete și acces
  • Arhivă
  • Contact


PIAŢA ŢĂRĂNEASCĂ & MEŞTER(EŞTI)!

La Muzeul Național al Țăranului Român, veți putea simți gustul de lapte cald și mirosul de poale în brâu ale bunicii, în Piața Ţărănească & Meșter(ești)!, un târg ca pe vremuri. Piața adăpostește standuri cu alimente proaspete, naturale, pregătite în vatra satului după rețete tradiționale, transmise din moși strămoși. Micii producători de abia așteaptă să povestească vizitatorilor despre compoturile dulci și dulcețurile aromate, despre merele îmbujorate și despre cerceii din cireșe. Toată familia va afla mai multe despre meseriile tradiționale de la meșteșugari din mai multe regiuni ale țării. Olari, lemnari, sticlari, țesători și argintari vor expune obiecte moderne, potrivite pentru lada de zestre a unei tinere prințese. Portul popular și obiectele de artizanat sunt personajele principale în povestea care aduce lumea rurală în centrul Bucureștiului încontinuu preocupat.