ATELIER POVEȘTILE LUI CREANGĂ
Coordonator: Vera Linguraru
Durata: 1h30
5+
Ne dăm întâlnire cu lumea Humuleștiului de altădată într-un atelier interactiv ce adaptează și modelează poveștile scrise de Ion Creangă. Alături de actrița Vera Linguraru, copiii vor interpreta personajele întâlnite și-și vor folosi talentul și imaginația pentru a le rescrie aventurile, găsind noi finaluri pentru povești și tot soiul de pozne amuzante și inedite, numai bune de încercat.
Apreciată pentru rolurile interpretate în filmele „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii ”, regia Cătălin Mitulescu sau „Binecuvântată fii, închisoare”, regia Nicolae Mărgineanu, dar și pentru răbdarea cu care îi învață pe cei mici să crească mari într-un mod armonios, în cadrul proiectului „Clubul Micului Actor”, actrița Vera Linguraru aduce propria voioșie și creativitate pe scena Teatrului Ion Creangă. În stagiunea curentă o puteți urmări în spectacolele „Amintiri din copilărie” sau „Noddy”.
Locație
Umbrarul cu povești
Program
12 iunie, ora 14.00